ANGAJAM PISICA!

Echipa CatBox cauta muza, ajutor si inspiratie sub forma de pisica pe care sa o angajeze. Suntem noi glumeti de felul nostru, dar de data asta vorbim foarte serios. Si avem nevoie de o pisica serioasa.

Functia pusa la bataie este de „Director de Comunicare” al Catbox.ro, pentru o felină cu experiență. Fosta pisică angajată și-a dat demisia. Nu înainte de a accepta un job foarte bine la plătit la Bruxelles, unde a fost numită Comisar European la Comisia pentru Protecția Animalelor. Asta… sau a fugit cu un motan din Giulești.

Asa ca, daca ai una acasa si vrei s-o inveti sa-si castige traiul si altfel decat torcandu-ti lenes la ureche, fa-i un CV si posteaza-l ca si comentariu aici. Nu uita sa atasezi si o fotografie. Nu cu tine, cu pisica.

SMARTDREAMERS – partenerii nostri in recrutare, ne vor ajuta sa gasim candidatul ideal.

Iata ce ar trebui sa faca noua noastra colega:

1. Sa stampileze cu labutele cel putin 20 de cutii de cadouri pe zi.

2. Sa fie voiceover in filmuletele companiei.

3. Sa fie model in sedintele foto.

4. Sa joace in clipurile video ale companiei.

5. Sa dea interviuri.

6. Sa inspire angajatii companiei in crearea de produse noi.

 Ce oferim noi:

– Salariu de 200€/lunar – din care, contravaloarea a 50€ va consta in hrana pisiceasca.

– Bonusuri atractive in functie de performanta.

Stim ca legislatia romaneasca nu permite angajarea propriu-zisa a pisicii, asa ca vom incheia un contract de colaborare cu stapanul animalului. Toate taxele aferente vor fi suportate de noi.

Tot nu ne crezi?

Vezi AICI anuntul de angajare pe unul dintre cele mai serioase site-uri de recrutare din Romania – smartdreamers.ro.

Iar aici poti vedea clipul video de angajare:

A! Si daca nu stii cum ar trebui sa arate un CV pentru pisica ta, uite aici un exemplu. E doar o idee. Te rugam sa fii cat de creativ si convingator! De scurta ta descriere depinde viitorul in cariera al pisicii tale.

Pe 5 mai, un juriu format din specialisti in comunicare de la Catbox si Smartdreamers va anunta 3 candidati care vor participa la un interviu. In urma acestui interviu vom desemna angajatul Catbox. Ceilalti doi participanti vor primi vouchere pentru hrana pisiceasca de la un magazin cu renume in materie de alimente pentru animale.

Bafta tuturor concurentilor!